Sfantul Stelian

Un copil binecuvântat încă din pântecele mamei sale
Sfântul Stelian s-a născut în provincia Paflagonia din Asia Mică (teritoriul Turciei de astăzi), între anii 400 și 500 după Hristos. Despre acesta se spune că a fost un copil binecuvântat încă din
pântecele mamei sale. În copilărie s-a făcut cunoscut pentru calitățile deosebite ale vieții sale binecuvântate iar, pe măsură ce a crescut, prin harul lui Dumnezeu, Sfântul Stelian a devenit cu
adevărat sălaș al Duhului Sfânt. Când era tânăr și încă adolescent, deși, bineînțeles, era și el om ca toți ceilalți, nu a permis niciodată ca plăcerile să-i murdărească sufletul. Viața Sfântului a fost una curată, nelăsând să-l domine vreo patimă lumească. Totodată, el nu a permis ca bogăția și dorința de înavuțire să-i pătrundă în suflet și să-l supună stricăciunii și pierzării.
Cu puterea și harul lui Dumnezeu, el a luptat împotriva tuturor atracțiilor acestei vieți trecătoare. Înțelepciunea pe care Dumnezeu o pusese în inima lui, l-a făcut pe Sfântul Stelian să vadă această lume materială ca fiind trecătoare și lipsită de valoare. Și astfel, a hotărât să meargă acolo unde îl va conduce sufletul său. Iar sufletul l-a chemat pe câmpul marilor bătălii spirituale, în dobândirea și practicarea virtuților, și i-a arătat drumul dificil și anevoios care duce la viața și fericirea veșnică.

Renunțarea la povara bogăției
Inima lui curată și credincioasă a ascultat de glasul sufletului său. Primul său îndemn lăuntric a fost să-și vândă bunurile și să dăruiască veniturile săracilor Bisericii. Când nu i-a mai rămas
nimic din moștenirea lăsată de părinți, Sfântul Stelian s-a văzut ușurat și chiar ar fi spus „Am scăpat de o mare povară care mă ținea legat de plăcerile acestei lumi trecătoare. Am renunțat la stricăciune și pierzare. Acum văd clar înaintea mea drumul spre viața cea adevărată”. Eliberat de acum de această povară și, cu inima veselă, pentru că și-a cheltuit averea pe săracii amărâți și pe alte lucrări plăcute lui Dumnezeu, Sfântul și-a dorit să ducă mai departe o viață cinstită și sfântă.

Plecarea la mănăstire
Neavând nimic mai mult decât hainele cu care era îmbrăcat, a început o luptă aspră, urmând învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Așadar, după ce și-a dăruit bogăția pământească pentru a o câștiga pe cea cerească, a mers la o mănăstire și s-a făcut monah. Din acel moment, nici un gând pământesc și nicio preocupare materială nu l-a mai putut smulge din credința și rugăciunile sale. Nu a mai dorit nimic altceva decât ceea ce este plăcut voii sfinte a lui Dumnezeu, iar rugăciunea sa era adevărată comuniune cu Dumnezeu. Postul, asceza, privegherea și toate celelalte nevoințe ale sale numai Dumnezeu le-a cunoscut întru totul.
A făgăduit să păzească cele trei voturi monahale: sărăcia, fecioria și ascultarea, și a reușit. Nu a păstrat nimic din ce avea și nici nu a încercat să dobândească alte bunuri. A trăit în sărăcie totală. A fost meticulos în ceea ce privește curăția și moralitatea sa, amintindu-și mereu de cuvintele Mântuitorului: „Fericiți cei curați cu inima, căci aceștia vor vedea pe Dumnezeu”. Iar ascultarea lui față de bătrânul său și de ceilalți din mănăstire a fost exemplară. Sfântul Stelian a
muncit din greu pentru a-și tăia voia proprie, deoarece voia noastră este bazată pe egoism. Iar oricine a încercat aceasta, știe că nu este un lucru ușor de dobândit. Astfel, Sfântul Stelian s-a luptat cu înverșunare în mănăstire împotriva celor trei dușmani: trupul, lumea și diavolul. O luptă continuă, dură și mereu în stare de trezvie.

Plecarea la pustie și desăvârșirea întru Hristos
Sfântul Stelian s-a dovedit a fi un viteaz următor al vieții ascetice. El a devenit un exemplu pentru tineri și bătrâni deopotrivă și a fost un model de urmat. Însă austeritatea vieții sale ascetice nu îl mai mulțumea și dorea să se apropie tot mai mult de desăvârșire. El dorea acum izolarea completă și cea mai strictă formă de asceză: cea a unui pustnic. Astfel, și-a luat rămas bun de la monahii din mănăstire și s-a retras în deșert, într-o peșteră.
Noua etapă a vieții sale ascetice era îndreptată spre desăvârșirea cerească. Zilele și nopțile le petrecea în contemplare și în rugăciune neîncetată către Dumnezeu. Din toată inima, slăvea măreția lui Dumnezeu și cânta laude Preasfintei Treimi.

Contemplarea Creației și rugăciunea către Dumnezeu
Totul în jurul său era o dovadă a măreției Creatorului. În pustia dătătoare de viață a studiat și aprofundat creația lui Dumnezeu și aceasta i-a întărit și mai mult credința.
Acolo, în liniștea deșertului, sihastrul Stelian a avut timp să observe creația lui Dumnezeu și să mediteze asupra ei. El l-a văzut pe Creator în toate lucrurile, gândind că era imposibil ca această lume minunată să fi apărut de la sine, având în vedere cât este de frumoasă și de armonioasă. Sfântul Stelian l-a văzut pe Dumnezeu în numărul infinit de stele de pe cer, care se mișcă într-un spațiu atât de vast și cu atâta precizie. El a văzut toate acestea și și-a ridicat
glasul său, așa cum ne vorbește și prorocul David în psalmi când spune: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și facerea mainilor Lui o vesteste taria”. Sau: „Cât s-au mărit lucrările Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta”.

A citit și recitit două cărți în deșert: cartea naturii și cea a Sfintei Scripturi. Inima lui, priceperea, sufletul, toată ființa lui au fost dăruite cu ardoare lui Dumnezeu. Un tremur divin și sacru avea să treacă prin trupul său ascetic, pe măsură ce sufletul său pătrundea tot mai adânc în frumusețea creației divine. Iubirea curată a Sfântului Stelian pentru Prea Sfântul Nume al lui Dumnezeu l-a zguduit din temelii. Toată puterea lui era concentrată asupra acestei iubiri dumnezeiești. Și astfel, Sfântul Stelian a renunțat a se mai concentra pe existența trupească. Se hrănea cu plante din deșert, iar când acestea lipseau, avea Dumnezeu grijă de robul Său, ca să nu se stingă de foame. L-a ținut în viață trimițându-i mâncare din mâinile îngerilor, așa cum făcuse cu Prorocul Ilie și Sfântul Marcu Atenianul, filosoful, printre alții.

Oamenii l-au cercetat în pustie și s-au folosit de viața sa
Sfântul Stelian trăit o viață grea de pustnic, mulți ani luptându-se cu diavolul și cu propriul sine. A luptat pentru a-și smulge patimile din rădăcină, pentru a dobândi virtuțile și pentru a ajunge la
sfințenia pe care o dorește Dumnezeu, Cel Care a zis: „Fiți sfinți pentru că Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16).

Și, pentru că nu poate lumina să fie ascunsă sub obroc, Dumnezeu a dorit ca Sfântul Stelian să strălucească și să fie un model pentru ceilalți prin însăși viața sa ascetică. Dumnezeu dorea ca acest stâlp al credinței, această lumina strălucitoare a deșertului, să strălucească în întreaga lume și, mai mult, să lumineze viețile oamenilor. Astfel, odată ce Sfântul Stelian a fost împodobit
cu virtuți, a putut să transmită oamenilor lumina veselă a sfințeniei sale. Și se spune despre Sfântul Stelian că avea un chip zâmbitor și era mereu vesel. Așadar, faima Sfântului Stelian s-a răspândit în tot ținutul și mulțime de oameni s-au adunat de pretutindeni pentru a se minuna de sfințenia lui și pentru a-i cere ajutorul. Figura lui sfântă, cuvintele sale pline de înțelepciune, îndemnurile sale, au schimbat viața multor oameni. Au fost mulți cei care, impresionați de asceza lui, și-au abandonat trecutul rău, s-au pocăit și au renăscut spiritual. Sunt foarte emoționante relatările celor care l-au vizitat în deșert, în sihăstria lui. Sfântul Stelian a avut darul de a liniști sufletele tulburate. Alți asceți au venit să i se alăture, pentru a fi întăriți în lupta lor de învățătura și lumina lui. Sfântul Stelian știa foarte bine că, pentru a se mântui, oamenii trebuie să aibă sufletele ca ale unor copii mici, nevinovați. El privea copiii ca pe niște îngerași, motiv pentru care a dorit să-i ajute și să-i protejeze. Și Dumnezeu, Care face minuni, i-a dar har Sfântului Stelian pentru a fi grabnic ajutător pruncilor.

Dragostea Sfântului Stelian pentru copii
Dumnezeu a răsplătit intenția lui binecuvântată și i-a dat puterea făcătoare de minuni de a vindeca copiii bolnavi. Mame care veneau din apropiere, dar și din locuri îndepărtate, cu durere și credință, purtând pe umeri copii bolnavi și paralizați, găseau la Sfântul Stelian un leac pentru copilașii lor. Unii mergeau zile în șir în pustie pentru a găsi peștera pustnicului, iar când ajungeau, cădeau la picioarele lui slăvind pe Dumnezeu că l-au găsit în sfârșit pe sfânt și îi cereau să le vindece copiii. Plin de bunătate și compasiune, Sfântul Stelian lua în brațe copiii bolnavi și, cu lacrimi în ochi, îl ruga pe Dumnezeu să-i vindece. Astfel, minunile se petreceau și copiii bolnavi își recăpătau sănătatea. Nicio boală nu mai putea rezista puterii lui Dumnezeu.
În felul acesta, Bunul Dumnezeu a proslăvit numele Fericitului Stelian, care își închinase viața Lui. Însă, Sfântul Stelian nu era cunoscut doar pentru vindecările miraculoase ale copiilor
bolnavi, ci și pentru minunile pe care le făcea cu tinerii care nu puteau avea copii. Cu binecuvântarea sa, multe femei sterpe au născut copii prin mijlocirile Sfântului Stelian.

Plecarea din lumea aceasta și minunile care continuă să se întâmple
Într-adevăr, după plecarea sa din viața această, mulți credincioși s-au rugat la icoana Sfântului Stelian și apoi au avut copii, chiar dacă nu mai aveau nici o speranță ca acest lucru să se întâmple.
Mai mult, oamenii veneau din toate mănăstirile să-l viziteze pe bătrânul ascet și să se bucure în compania lui, de mireasma sfințeniei sale. Călugării şi asceţii cereau sfaturi sfântului învăţător
cu privire la modul de a înfrunta ispitele şi de a păstra pacea în mănăstirile lor cenobite. Toată lumea îl vedea ca pe un model al vieții ascetice. Personalitatea lui era în întregime umilă și
iradia frumusețe cerească. Era neobosit în a-i învăța, cu seninătate îngerească. El i-a călăuzit, le-a umplut inimile, le-a întărit credința și le-a spulberat îndoielile. Cu sfaturile pe care le dădea din chilia sa de la mare depărtare, a adus pacea în mănăstirile care se confruntau cu conflicte interne. Iar când a venit vremea, Dumnezeu a trimis pe îngerii Săi și i-au luat sufletul cel sfânt, ca să se odihnească de ostenelile lui îndelungate, de lipsurile lui și de asprimea vieții sale
ascetice. Nu se cunosc foarte multe detalii despre viata sa insingurata, dar s-a pastrat numele lui datorita minunilor pe care le-a savarsit inca din timpul cat a trait in lume. Însă numele său a dăinuit. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca Sfânt, iar credincioșii îl cheamă în vremuri de nevoie și, mai ales, se roagă lui pentru copiii lor.
Sfântul Stelian este reprezentat în icoana sa ținând în brațe un prunc înfășat, fiind cunoscut ca protectorul copiilor. Îl sărbătorim la data de 26 noiembrie, iar părticele din sfintele moaște ale Sfântului Stelian se păstrează la Biserica Sfântul Stelian-Lucaci încă din anul 1736.